Misterul frumoasei femei, moartă acum 800 de milioane de ani, descoperită într-un sicriu plin cu lichid. Teoriile convenţionale despre istoria omenirii sunt contrazise

3911

În vara anului 1969, o descoperire incredibilă şi destul de puţin cunoscută a fost făcută într-un sătuc din Rusia, Rzhavchik Tisulskago, din regiunea Kemerovo.

În timp ce efectuau săpături pentru o mină de cărbuni, minerii au dat peste un sicriu mai puţin obişnuit la circa 70 de metri adâncime. Ceea ce au găsit în interiorul acestuia contrazice istoria acestei planete.

Când au deschis sicriul din piatră, minerii au rămas şocaţi. În sicriu era așezată o femeie de circa 30 de ani, de o frumusețe neobişnuită, așa cum au descris-o minerii, cu trăsături europene extrem de fine şi cu ochii albaştri larg deschişi, scrie Mysterious Earth.

Părul era bogat, şaten închis cu o tentă roşiatică, uşor buclat, ajungându-i până la talie. Mâinile, aşezate pe lângă corp, erau albe, cu unghii curate şi îngrijite.

Din cauza căldurii, din sicriu a început să se scurgă un lichid ciudat, de culoare roz-gălbuie. Minerii au realizat că ceea ce au descoperit ei este un fapt foarte important și trebuie raportat la partid.

Până să sosească o echipă specializată, care să preleveze misterioasa descoperire, minerii au mai observat că o parte bună din sicriu era umplută cu acest lichid. Interesant este şi faptul că această femeie extrem de frumoasă nu părea că este moartă, ci mai degrabă că doarme.

Era îmbrăcată într-o rochie transparentă de dantelă, care ajungea mai jos de genunchi. Mânecile rochiei erau scurte şi brodate cu flori colorate. Nu avea pe ea lenjerie de corp.

Lângă cap, se afla un obiect negru, dreptunghiular, rotunjit la un capăt, ca o cutie de metal, având o lungime de 10 centimetri.

Înainte să fie ridicat de autorități, sicriul a fost deschis aproximativ 10-15 ore, timp în care locuitorii din Rzhavchik Tisulskago au putut să vadă minunea. Apoi, s-a încercat deplasarea sicriului spre un laborator specializat cu ajutorul unui elicopter.

S-a dovedit a fi o greutate prea mare și specialiștii au decis să scoată tot lichidul din sicriu. Atunci, femeia frumoasă, cu pielea strălucitoare s-a schimbat brusc. A devenit neagră și și-a pierdut imediat toate trăsăturile fizice. Oamenii s-au speriat și au realizat că au de-a face cu un lucru extrem de misterios.

În cele din urmă, cadavrul a fost prelevat și supus unor teste de laborator. Atunci s-a stabilit că acea femeie trăise pe Terra în urmă cu peste 800 de milioane de ani, în perioada Carboniferului din era Paleozoică, cu milioane de ani înainte de dinozauri.

Practic, această descoperire respinge teoria darwinistă privind originea omului din maimuţă.După ce această știre a fost făcută publică nu s-a mai auzit nimic cu privire la misterioasa descoperire.