Noaptea Sfântului Andrei. Noaptea în care animalele vorbesc. Ce păţesc cei care le ascultă

338

Români au o tradiţie frumoasă pentru noaptea de Sfântul Andrei care s-a transmis încă de la daci.

Şi pentru că tradiţiile poporului român sunt frumoase şi mistice, merită să le cunoaştem şi să le povestim copiilor noştri despre ele.

Ziua Sfântului Andrei se cheamă şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai crede şi acum că în ziua de 30 noiembrie, lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă”. Ziua se serbează prin nelucru în casă, că să nu strice lupii vitele. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.

Tot din cauza lupilor nu se matură toată ziua, nu se da gunoiul afară, nu se rănesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se fac zgârieturi, nu se face pomană şi nu se da nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia. Totuşi, când soarta scrie altfel, primejdia nu se poate îndepărta, căci peste cele hotărâte de Sf. Andrei, nimeni nu poate trece.

În acea noapte vorbesc toate animalele, dar cine le ascultă ce spun, moare. La miezul nopţii de Sf. Andrei se deschid cerurile.

Noaptea de Sfântul Andrei este o noapte în care strigoii, vârcolacii, morţii vii şi spiritele rătăcite au dreptul de a umbla nestingheriţi prin lume. Este o noapte în care iubirea pare posibilă pentru toţi. Încărcată de magie şi credinţă, de sacru şi profan, desprinsă parcă din poveştile înfricoşătoare şi captivante pe care bunicii noştri ni le povesteau cu sfinţenie odinioară, la gura sobei, sărbătoarea Sfântului Andrei îmbină deopotrivă repere păgâne şi creştine. Noaptea aceasta, în ajunul sărbătorii Sfântului Andrei, fetele şi băieţii necăsătoriţi fac vrăji pentru a-şi ghici ursitul sau ursita.